2017/05/18
NEW CHAPTERS OF „SUGE-O RAMONA!”
Capitolul 4
După vreo câteva săptămâni de la nefericitul, dar totuși atât de fericitul eveniment cu sora Ramonei, era majoratul unei colege din liceu. Tipa avea o casă la țară, cu un etaj, bar, masă de biliard, absolut superbă. Am ajuns noi acolo, am pus muzică, am început să dansăm și, cel mai important, să bem. Eu eram acolo cu iubita, iar Ramona venise singură. Pe la 1 noaptea deja eram amețiți și deja se puneau manele. Și la un moment dat am invitat-o la un dans pe Ramona. Colegii mei care știau, cei mai mulți dintre ei, despre jocul de-a șoarecele și pisica dintre mine și ea, când au văzut că dansăm, au schimbat melodia cu Celine Dion — My heart will go on. În punctul ăsta al poveștii trebuie să-ți spun că iubita mea, cu care oricum mă cuplasem doar ca să o fac geloasă pe Ramona, băuse un pic cam mult. Mi se părea ciudat că Ramona o tot lua cu fetele să mai bea un shot și încă un shot, și prietena mea era cea care primea cele mai multe pahare. Dacă aș fi avut mintea de acum, aș fi realizat că scopul lor era să o îmbete, dar nu aș fi înțeles de ce. Așa că la scena dansului iubita mea scumpă dormea sus și
nici nu bănuia ce se întâmplă la parter, unde subsemnatul se unduia cu Ramona. Eu eram destul de amețit, ea la fel, muzica era tare și noi dansam. Totul era exact cum trebuia să fie. Ea, într-un exces de sinceritate, mi-a spus că nu îi place de prietena mea și că ar trebui să-mi găsesc o tipă mai pe genul meu, pentru că e evident că sunt prea bun pentru aia. Eu, bineînțeles, nu am înțeles aluzia. Colegii mei deja se strânseseră în jurul nostru și strigau „Să se pupe mirii, să se pupe mirii!“ Eu roșeam și speram, Ramona doar roșea. Până când, la un moment dat, m-a sărutat. Nu cu limba, nu pasional, ci doar mi-a atins buzele cu buzele ei. Cam cum pupi icoana la biserică. Îți jur că în clipa aia am avut o mică erecție. Ori de la sărutul ei, ori pentru că deja melodia care se auzea pe fundal era Numele tău de azi îl voi uita de la Copilul Minune. Ce? Și tu ai ascultat o manea la un moment dat când erai beat, taci și bucură-te de poveste. În clipa în care Ramona mi-a spus că vrea să stăm de vorbă și să mergem până sus, în capul meu s-a auzit „Te vreau. Acum. În mine. De două ori“. Am ajuns sus, eu m-am așezat pe pat, ea a încuiat ușa și apoi mi s-a alăturat. Mi-a spus că știe că sunt îndrăgostit de ea și că este de părere că, dacă am încerca ceva mai mult, s-ar putea să stricăm prietenia noastră minunată și nu ar vrea asta. Eu i-am spus că „nimic nu o să ne strice prietenia, pentru că este mult prea puternică, este ca un dar de la Dumnezeu și e mai solidă decât Zidul Chinezesc“... și tot felul de alte căcaturi pe care le-ar fi spus în locul meu orice alt băiat excitat, cu boxerii în flăcări. S-a așezat peste mine și a început să mă sărute, mai întâi pe obraz, apoi pe tâmplă și a ajuns la ureche. Mi-a
luat în gură lobul urechii (deși eu aș fi preferat să-mi ia altceva...) și apoi mi-a șoptit că, dacă sunt de acord, ea ar vrea să-mi ofere o noapte pasională, dar numai atât. Dacă accept, ea e dispusă să facă chestia asta. Clipă în care eu, amintindu-mi că sunt un suflet sensibil și romantic sau, mai bine spus, amintindu-mi că sunt pe jumătate femeie, i-am spus că eu vreau totul sau nimic. Că sunt dispus să încercăm să fim împreună, pentru că ea este briza care îmi răcorește inima, este punctul de pe „i“-ul meu, este răsăritul și apusul, este apă în deșert și soare în întuneric și că sigur va merge relația noastră. Un astfel de discurs cerea acțiune, așa că ea s-a ridicat nervoasă, s-a uitat la mine și mi-a spus: — Dumnezeule, ce prost ești, nu pot să cred! Ești un mare prost! PA! Și a plecat. Așa că acum ar trebui să spun: Suge-o, Andrei! Ai avut șansa să i-o tragi și, în loc să gândești cu penisul ca un bărbat normal, tu ai vrut curcubeie, câmpuri înflorite și unicorni roz care să te plimbe alături de Ramona peste turnul Eiffel.
Capitolul 5
Rămăsesem singur în cameră și îmi dădeam seama cât de cretin am fost. Boxerii mei mă urau în momentul ăla. Pe de-o parte pentru că probabil ratasem singura șansă de a face sex cu Ramona și pe de altă parte pentru că nu avesesem deloc grijă de prietena mea, care nu prea merita să o las amanet ca s-o îmbete hienele din jurul Ramonei, cu ea în frunte. Cum am coborât, Silviu, cel mai bun prieten al meu pe atunci, a venit să mă consoleze și să-mi spună că am luat cea mai bună decizie, nu era OK să fac sex cu altă femeie în timp ce Simona, sărbătorita și totodată iubita mea, dormea sau vomita în baie. Da, era să fac sex cu altă fată în ziua majoratului prietenei mele. Cum sună clișeul ăla… în dragoste și în război nu există reguli? A trecut noaptea, am plecat acasă, Simona a aflat ce s-a întâmplat la majoratul ei și bineînțeles că s-a despărțit de mine. Culmea e că nici cu Simona nu mă culcasem până atunci, mi-a promis că în seara majoratului vom face acest pas, ea fiind virgină pe atunci. Probabil și de asta a acceptat să bea, crezând că va fi mai puțin
emoționată. Practic, în seara de 14 martie 2004, am reușit performanța de a nu fute două femei. După câteva zile am ieșit în club cu prietenii, colegii și cu alte cunoștințe, printre care și Ramona. Nu ne-am vorbit toată seara. Ea purta o rochiță superbă, neagră, scurtă, care se oprea pe picior exact în punctul din care puteai să ți-l imaginezi mai departe și să-ți clătești mințile. Venea și mă tachina din când în când, mă întreba dacă nu îmi pare rău că am refuzat-o, etalându-și nurii în fața mea. Am încercat să ignor pe cât posibil toate „hărțuielile“ astea până la finalul serii, când am făcut împărțeala pentru taxiuri. Mergând în aceeași direcție, eu m-am urcat în mașină cu Ramona și cu prietenul meu Silviu. În taxi, o liniște apăsătoare ne făcea drumul mai dificil, nimeni nu spunea nimic. Silviu era mult mai tăcut decât de obicei și nu se uita la noi, probabil pentru că simțea tensiunea dintre mine și ea și prefera să nu se bage. La un moment dat, Ramona mi-a spus că vrea să-mi zică ceva. Eu credeam că mai primesc o șansă. Ce a urmat însă a fost exact contrariul. S-a uitat la mine și mi-a zis: — Andrei, voiam să-ți spun un lucru și aș vrea să-l afli de la mine, și nu de la alții. Sper că nu o să te superi pe mine, dar eu mi-am făcut un nou iubit și sper ca lucrul ăsta să nu influențeze prietenia noastră. Eu i-am zis că sigur nu se va întâmpla asta (chiar dacă în mintea mea îmi doream să aflu cine este nenorocitul ca să-i pot tortura părinții, să-i ucid câinele și lui să-i bat cuie în degete, cu dalta, pe lungime), dar mi-ar plăcea să știu cine e. A arătat spre Silviu, chiar după ce dădusem mâna cu el, când cobora din taxi. Halal prieten! Am rămas doar eu cu ea. Nu puteam să cred că Silviu mi-ar face
așa ceva. Ea a venit mai aproape, m-a sărutat pe obraz și mi-a zis: — Doar nu credeai că rămâi nepedepsit după seara aia, nu? A fost ironic și amuzant că m-am urcat în mașină cu Ramona și cu prietenul meu Silviu și am călătorit cu Ramona și cu prietenul ei Silviu. Deci se impune: Suge-o, Silviu, futu-ți gura mă-tii de trădător, cum să faci asta?! Când te prind, am să inventez clonarea numai ca să te pot bate de mai multe ori în același timp. Sper să aluneci pe scări și să-ți rupi gâtul, gândeam eu atunci. Și la fel: Suge-o Andrei, nu te așteptai la mârșăvia asta. Dar până la urmă: Suge-o, Ramona! Silviu astăzi e taximetrist. Ironic și amuzant, nu?
-VA URMA!-
-
DRAGON BALL SUPER EP 06
-
POWER RANGERS DINO CHARGE EP 02
-
FACTFILE REAL NAME : Charles Francis Xavier OCCUPATION : Mutant rights activist , teacher BASE : Mobile HEIGHT : 6 ft WEIGHT : ...
