Capitolul 11
Drumul de la Mamaia până la Suceava cred că a fost cel mai lung drum ever. Pe de-o parte fiindcă eram supărat pentru toată faza cu Anemona și cum a fost concediată din cauza mea, iar pe de altă parte pentru că nu știam cum să reacționez la ce pățise Ramona. Pentru că, dacă stăteam să mă gândesc, practic nu era problema mea. Ea a ales să se cupleze cu Silviu ca să mă oftice pe mine, iar cum fiecare acțiune are și o reacțiune, în cazul ei aceasta s-a manifestat printr-un ochi vânăt și o buză spartă. Alexandra Stan ar fi empatizat. Mă gândeam doar la trei lucruri: în primul rând la noaptea superbă pe care am trăit-o cu Anemona, la ce rahat aș putea să-i spun eu Ramonei sau lui Silviu și, mai mult decât atât, la cum a fost posibil ca Italia să câștige campionatul mondial când Franța a fost mult mai bună? Într-un final, când am ajuns în Suceava, le-am spus alor mei că trebuie să mă întâlnesc cu cineva. Am luat autobuzul (că pe vremea aia nu făceam stand-up, deci nu aveam bani de taxi) și mergeam către casa Ramonei, încercând să-mi formez baza de clișee pe care urma să i le
spun, gen „totul va fi bine“, „nu e vina ta“, „sunt oameni și oameni“ sau „Moș Crăciun nu există“. Pe undeva mă simțeam și eu vinovat, pentru că dacă eu nu aș fi avut momentul ăla de „intus penis“ (adică să mă port ca o femeie) la cabană, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Deja sentimentele mele pentru Ramona erau confuze. Am ajuns la ea, mi-a deschis soră-sa (aveam un déjà-vu, dar știam că situația asta nu se va termina cu același deznodământ pe care l-a avut când soră-sa m-a întâmpinat la intrare) și m-a poftit în cameră la Ramona.
— Hai repede, vorbește cu ea. Nu a vrut să ne spună ce s-a întâmplat până să vorbească cu tine. Du-te odată! mi-a spus sora ei cu voce îngrijorată. Ramona stătea în pat, cu un ursuleț de pluș în brațe, cu un ochi umflat de plâns, iar celălalt umflat de pumni. Știu că eram o persoană oribilă pentru că gândeam asta, dar o parte din mine nu putea să se abțină din a crede că „și-a făcut-o cu mâna ei“. Știa că Silviu are un temperament de taximetristă la ciclu, putea să-și aleagă un alt băiat pentru a se răzbuna pe mine.
M-am așezat lângă ea pe pat și soră-sa ne-a lăsat singuri. Cred că sunt eu defect, dar era oare atât de greșit să mă gândesc cât de tare ar fi fost în momentul ăla să ne apucăm de un ménage-à-trois întru consolarea mezinei?
Probabil că da, dar încă sunt de părere că ar fi fost o faptă bună, iar un suflet frumos (după cum m-a numit Anemona) ca mine ar fi făcut acest sacrificiu pentru draga de Ramona. Știu, sunt o ființă minunată! Problema în toată treaba asta era următoarea: eu veneam cu gândul consolării, credeam că Ramona dorește să-i alin supărarea cu vorbe bune și vânătăile cu pungi de gheață și că are nevoie de mine pentru a o sprijini. Ce s-a întâmplat, de fapt, avea să depășească limitele imaginației. Ramona mi-a aruncat o privire asasină: — Îți place cum arăt? Ți se pare OK? I-am răspuns că nu și deja mă pregăteam să-i țin speech-ul meu clișeistic și siropos care o va face să se simtă protejată și să adoarmă la pieptul meu în seara aia, în bătaia lunii și în mireasma odorizantului de cameră.
— Nici mie nu mi se pare OK ca tu să ne lași pe toți la ziua ta și să pleci cu curva aia și apoi să dispari timp de o săptămână. Eu încercam să fiu drăguț, sugerându-i că vorbește de parcă ar fi geloasă. Realizam că ea nu știa că plecasem până la urmă la mare și probabil a crezut că am ars-o toată săptămâna pe la tipa cu care am plecat din club în seara aia (ce-i drept, nu am ars-o pe LA ea, am ars-o PE ea. Și pe colegă-sa, dar știi asta deja. Voiam să mă mai laud o dată). Și știi cum face o femeie când crede că amicul căruia îi acordă atenția pe care n-o merită dintr-o dată o lasă baltă, nu? Exact, înnebunește! — Geloasă? Eu? Fii serios, Andrei, tu mori după mine și la cel mai mic semn din partea mea ai veni alergând cu limba scoasă, ca un cățeluș! Știm amândoi asta și te-aș ruga să nu uiți vreodată!
Deși poate era adevărat (Am zis POATE!), nu mi se părea fair-play din partea ei să îmi spună asta atât de tranșant:
— Știi ce? suge-o, Ramona!! Nu am nevoie de tine în viața mea, sunt mii de alte fete, de sute de ori mai mișto decât tine, pe care eu încă nu le-am cunoscut și nu m-ar trata așa cum o faci tu. Dacă ai ajuns să mă consideri cățelușul tău, cred că mă bucur că te-a bătut Silviu. Încheindu-mi discursul furtunos, abia așteptam să ajung la ușă și s-o trântesc, să înțeleagă că am vorbit serios (exact ca în filme). Problema era că ea avea uși din alea cu geam și m-am gândit că poate s-ar sparge și nu am trântit-o, dar îți jur că am avut de gând. Eram dement în momentul ăla. Cum plecam eu nervos, ca un suporter de-al lui Dinamo după orice meci al echipei favorite, Ramona mă strigă. Mă întorc, crezând că vrea să-și ceară scuze (ca un cățeluș, atunci conștientizam și eu). Ea mă fixa cu o privire rece:
— Știi că eu mi-am scos certificat medico-legal, nu? Eu nu am zis nimic.
— Voiam să te anunț că, atunci când o să merg la poliție, voi spune că tu ești autorul acestor picturi murale pe care le am pe față. Îți zic doar așa, ca să fii pregătit, să știi ce te așteaptă. Și acum, fii drăguț și lasă-mă singură, aș vrea să mă odihnesc. Mersi! Dintr-odată mi-a venit să vomit. Simțeam cum, în clipa aia, puteam să mă duc la un WC și să vomit toate sentimentele pe care le-am avut vreodată pentru ea. Mi-aș fi dorit să o mai fut o dată pe soră-sa, să mă filmez și să trimit filmulețul bunicilor Ramonei drept cadou de Crăciun, cu titlul „Slujba de la Tanacu + Concert aniversar Fuego — de vizionat cu întreaga familie“. Deși știam că e proastă și nu are habar că eu nici nu eram în Suceava când și-a luat-o ea peste mutră, deci nu prea aveam ce să pățesc, doar ideea că ar putea face așa ceva m-a dezgustat profund. Pe de altă parte, ce femeie nebună s-ar oftica atât de tare că am plecat eu cu una timp de-o săptămână (după cum credea ea) și ar face o chestie ca asta, dacă nu ar fi avut niciun sentiment pentru mine? Erau multe întrebări în mintea mea, dar parcă și unele răspunsuri. Dar până una, alta am plecat acasă să mă odihnesc. Sau să mă duc să plâng sub duș și să mă gândesc la Anemona. Urma să decid pe drum.
P.S. — Chiar că Suge-o, Ramona! Tot ce pot să spun despre faptul că ai fost bătută este că nu ai fost bătută cât ai fi meritat pentru „strategia“ ta
Capitolul 12
Prolog: a urmat o perioadă tulbure în viața mea timp de vreo câteva luni. În primul rând s-a întâmplat toată treaba aia nasoală cu Ramona și în al doilea rând nu îmi puteam lua gândul de la Anemona. Probabil că aveam nevoie de imaginea unei femei perfecte care să-mi pară iubirea pură și imposibilă la care nu pot să ajung. Aveam nevoie de dramă și îmi doream să complic lucrurile. Până atunci fusese Ramona, dar după tot ce se întâmplase cu ea, măcar pentru o vreme, Anemona a devenit Cătălina din Luceafărul meu.
Era foarte dificil. Nu puteam să dorm nopțile, ziua eram deprimat, nu aveam chef să vorbesc cu nimeni. Mai rău decât atât, nu aveam de la Anemona niciun număr de telefon, adresă de e-mail, absolut nimic. Aveam doar o amintire. După ce le-am povestit despre ea, prietenii mei îmi vorbeau ca și cum era totul OK și se prefăceau interesați de subiect, dar vedeam în ochii lor că nu mă credeau. Tuturor li se părea că am inventat această poveste. Noaptea puneam să cânte la calculator melodia Oriunde ai fi pe repeat și aveam ca screensaver poza Anemonei, ca să fie ultimul lucru pe care-l văd când adorm și primul atunci când mă trezesc. Într-un cuvânt (sau două), ajunsesem rău. Sau în trei-patru cuvinte, ajunsesem rău de tot.
Dar a avut loc și o întâmplare amuzantă în perioada aceea. Cunoscusem o tipă care mi se părea că seamănă extraordinar de tare cu Anemona (nu semăna deloc, dar eu eram obsedat). Și tipa aia nu era chiar cea mai introvertită persoană din lume și era mai topită după bani decât Irina Loghin după Fuego. Ideea e că atunci am vrut foarte mult să fiu cu ea (fiindcă în capul meu nebun era sosia Anemonei), gagica și-a dat seama și s-a gândit să profite de situație. Am invitat-o să ieșim într-o seară cu mai mulți prieteni, iar ea a fost de acord. Eu și amicii mei am ajuns mai devreme la barul respectiv. Toți încercau să mă avertizeze că o să-și comande cele mai scumpe chestii din menu, să am grijă și tot așa... Prin urmare, am chemat-o pe chelneriță și i-am zis:
— Hei, bună! Am și eu o rugăminte la tine. La un moment dat o să vină la noi la masă trei fete. Când vii să le iei comanda, dacă vreuna îți cere ceva mai scump de 10 lei, să-i spui, te rog, că nu ai. OK? Chelnerița s-a uitat la mine ca și cum tocmai m-ar fi prins în pat cu maică-sa în timp ce taică-său ne filma. Dar a fost de acord să mă ajute. Au venit fetele, am stat un pic de vorbă și am rămas toți șocați când au dat comanda: una dintre ele a vrut o cafea, a doua un suc și a treia nu a vrut nimic. „Dă-te-n pana mea, ce fete incredibile!“ gândeam eu. Doar că avea să se dovedească exact contrariul. La un moment dat, Anemona 2 se uită la mine și îmi zice:
— Știi ce-ar merge acum? Să jucăm un biliard. Asta așa, ca să văd cum te pricepi la găuri. Când am auzit asta, mintea mea a funcționat greșit. În loc să realizez că Anemona 2 e o curvă ordinară și infectă, m-am gândit că am șansa să retrăiesc noaptea aceea superbă cu o femeie care seamănă cu Anemona. Dar repet, nu semăna deloc. Fata asta semăna cu Anemona la fel de bine pe cât seamănă un calorifer cu Monica Bellucci. În fine, am ajuns la biliard, ne-am așezat la o masă și eu le-am zis fetelor că mă duc până la baie. Dacă vine chelnerița, le-am îndemnat să-și comande ce vor ele și să-mi ia și mie o bere. M-am ridicat și am mers spre toaletă. Prietene, cât am putut să stau acolo? 5 minute? 7 minute? Până am ajuns, cât mi-am făcut treaba și până m-am spălat. Cât a putut să fie? Când m-am întors la masă, am găsit așa: o sticlă de vin, trei cocteiluri, două energizante, o apă plată, două ape minerale, o cafea, trei pahare de vodcă, un frappé, chipsuri, covrigei, zahăr și miere. Chelnerița a venit spre mine și mi-a zis:
— Am înțeles că dumneavoastră achitați pentru fetele alea. Eram foarte ofticat, pentru că în primul rând pe chelnerița asta nu o avertizasem și acum trebuia să cheltuiesc toți banii pe care îi făcusem cu colindul, iar pe de altă parte pentru că vacile alea îşi cumpăraseră toate
căcaturile din bar, dar mie nu îmi luaseră o bere: uitaseră sau o făcuseră special? Am plătit, dar nu am plecat. Încă nu vedeam adevărul. Eu o ardeam cu o curvă (pe care, de fapt, nu o ardeam), căreia toată lumea îi știa renumele, mai puțin eu. Cel mai trist a fost că pe mine nici măcar nu m-a futut. Îți dai seama cât de mult mă desconsidera, dacă se futea cu toată lumea în afară de mine? Plus că, de banii pe care i-am cheltuit la sucuri, futeam o stradă de curve. În fine, m-am despărțit de ea după ce un tip în care aveam eu încredere mi-a spus că tipei ăleia i-a dat să sugă și el și majoritatea prietenilor lui și posibil și vreo doi câini, deci ar cam trebui să-mi văd de treaba mea. Deci practic, eu, care am pupat în pulă jumătate de oraș la un moment dat, acum ar trebui să scriu „Suge-o, Ramona“? Nu prea ar fi corect.
P.S. — Cum dracu’ să fii cu una dintre cele mai mari curve ale orașului (genul de femeie care ar fi fericită dacă ar avea o pulă făcută din bani. Sau mulți bani făcuți din puli) și, în loc să o fuți, tu să-i cânți Oriunde ai fi pe la miez de noapte? Lame!!! So fucking lame!!!
-VA URMA!-
NOI CAPITOLE, MÂINE!
No comments:
Post a Comment