NEW CHAPTERS OF „SUGE-O, RAMONA!”

Capitolul 8

Am ajuns pe plajă, eu eram deja resemnat, știam că nu o să se întâmple nimic, dar îmi părea bine că am totuși ocazia să petrec mai mult timp cu un exemplar feminin perfect. Ea mi-a spus că o să ne întâlnim mai târziu cu prietena ei Raluca și cu iubitul ei. Am înțeles că nu vrea să fim doar noi doi, dar nu prea mai conta. Eram în Mamaia. Ieșiserăm din hotel, am traversat aleea și am ajuns pe plajă, deci nu eram la mai mult de 50 de metri de clădire. Am stat la povești, am râs, am privit marea, iar la un moment dat Anemona mi-a spus că a auzit că i-am cântat toată noaptea lui George și că am făcut tot felul de dedicații pentru ea și i-ar face plăcere să asculte o melodie. M-am conformat, găsisem chiar și melodia perfectă pentru momentul ăla. I-am cântat O-zone — Oriunde ai fi (Că sunt și șmecher, dă-mă dracu’!). Imaginează-ți că eram doar noi doi pe un șezlong, valurile se spărgeau la țărm, cerul era senin și înstelat, iar eu îi cântam o melodie care zicea „Mă ruga să n-o uit, simțea că-i ultima vară, iar eu îi spuneam: așa iubire nu moare“. Mai târziu, Anemonei i-a sunat telefonul. Era Raluca. Ceea ce am auzit m-a băgat și mai tare în ceață. Raluca i-a spus că ea și iubitul ei sunt pe lângă Cazinou, iar, dacă noi suntem în apropierea hotelului, ar fi drăguț să ne întâlnim. Anemona, spre imensa mea surprindere, i-a spus că noi suntem pe la satul de vacanță (adică în partea opusă a stațiunii) și că nu are sens să batem atâta drum, rămâne pe altă dată. Eu, ca boul, am ținut să-i amintesc Anemonei că, de fapt, noi suntem la 50 de metri de hotel.
— Păi nu vrei să fim doar noi doi? OK, atunci, o sun și îi spun să ne întâlnim, a blufat ea. Realizând că am dat cu bâta-n baltă (sau în mare, de dragul locului unde mă aflam), încercam să mă scot spunându-i că nu are sens să o mai deranjeze și că m-ar bucura să fim doar noi doi. Stăteam pe șezlong și tot nu înțelegeam ce se întâmplă. Mi-a spus că are prieten, dar ce naiba înseamnă toate astea? Eu sunt și genul de om care nu înțelege tipul ăsta de apropouri (odată am lăsat-o pe o tipă să-mi facă masaj două ore fără să-i fac nimic în schimb, crezând că ei îi face plăcere să-mi maseze spatele și cam atât. Dar asta e o altă poveste J), așa că nu am făcut nicio mișcare. Ea mă tot lua în brațe, își lipea buzele de fruntea mea, de obrajii mei; era un dans al excitării nemaipomenit. Până când, la un moment dat, buzele ei au alunecat ușor de pe fruntea mea, pe lângă nas (că am nasul mare și ar fi stricat romantismul), deasupra gurii și, cu o mișcare lentă și grațioasă, mi-a atins buzele și atunci momentul a izbucnit într-un sărut pasional și eliberator, cum nu mai avusesem până atunci.
— Dacă mă lăsam în baza ta, nu se mai întâmpla asta niciodată, mi-a spus zâmbind. Îți jur că a fost singurul sărut din viața mea care mi-a provocat o erecție mai puternică decât influența rusească în Ucraina. A fost genul ăla de sărut care te face să înțelegi că există Dumnezeu, pentru că o astfel de senzație nu are cum să fie altfel decât divină. M-am simțit ca și cum nu aș fi mâncat trei zile nimic și, după trei zile de post negru, cineva m-a hrănit cu ambrozie (aia de-o mănâncă zeii când se plictisesc). Cum stăteam noi pe șezlong la o bucată de noapte, Anemona mi-a spus că-i este cam frig și m-a întrebat dacă nu vreau să ne retragem. Nu știu dacă din cauza valurilor sau din cauza autosugestiei, dar eu am înțeles altceva. Și i-am zis:
— Normal că aș vrea să ne-o tragem, dar nu mă așteptam să fii așa directă. Ea a început să râdă și mi-a spus:
 — Să ne retragem am spus, Andrei. RE-TRA-GEM! Pentru că mi s-a făcut frig. Dacă nu fusesem suficient de prost până atunci, în clipa aceea atinsesem cu certitudine apogeul. Am încercat eu să o dau la întors, dar am avut noroc că era o fată cu simțul umorului și s-a amuzat, nu s-a ofensat. Mie îmi era la fel de frig, dar credeam că, dacă plecăm la hotel, fiecare se duce în camera lui, așa că i-am dat bluza mea doar ca să mai prelungesc clipa aceea minunată. Eram un pic idiot, pentru că eu îmi doream să o dezbrac, dar nu știu cum pana mea am reușit să o îmbrac mai bine. Am mai stat vreo 20 de minute, dar deja se făcuse prea frig și am decis să mergem spre hotel. Când am ajuns, eu am aprins o țigară pe scările hotelului și priveam în gol, deznădăjduit, crezând că gata, asta mi-a fost toată aventura. Când, din spatele meu, exact ca în holul hotelului, o mână mă mângâie pe gât și o voce îmi spune:
— Eu merg în cameră să mă schimb, te aștept acolo!


Capitolul 9

Play: Jeremih — Fuck You All The Time (Shlomo Remix)1 Am intrat în cameră. Prezentul mă aștepta, trecutul nu exista și viitorul nu conta. Anemona era întinsă pe pat, pe jumătate acoperită de un cearșaf alb, nesimțit de transparent. Pielea ei bronzată, în contrast cu albul așternuturilor, și rujul roșu-aprins o făceau să arate exact ca personajul feminin dintr-un film noir extraordinar de bine făcut. Avea pantofi cu toc asortați cu tricoul negru care-i acoperea cu greu sânii, cu bikinii care-i strângeau șoldurile la fel de tare cum blugii mei îmi strângeau libertatea, în momentul ăla. Atunci i-am văzut pentru prima oară și tatuajul nemaipomenit de excitant, de pe coaste: „Je ne regrette rien“.
1 https://www.youtube.com/watch?v=5HtqePscAio
„Nici eu“, m-am gândit când l-am văzut. Avea o șapcă gangsta (de genul OBEY astăzi), iar eu o aveam numai pe ea în cap. Eram în cameră cu o femeie aproape goală, cu tocuri, în chiloți, tatuată, bronzată, cu un ruj roșu-aprins care îmi molesta toate fanteziile, și cu șapcă pe cap. Totul era orgasmic chiar înainte de a deveni orgasmic. S-a ridicat de pe pat și a sărit să mă sărute. Îi vedeam gâtul subțire pe care l-am devorat de zeci de ori cât am stat pe plajă și m-am năpustit cu limba asupra lui. Îmi simțea dorința puternică (pentru că o împingea în abdomen, probabil) și s-a lăsat sfâșiată. A fost singura dată în viața mea când cineva mi-a rupt nasturii la cămașă și, imediat după ce aceasta a căzut, și-a înfipt unghiile în spatele meu. Am întors-o cu spatele spre mine și i-am ridicat tricoul până la gât. Când i-am strâns sânii în palme, a fost ca și cum aș fi găsit elixirul vieții veșnice. Sfârcurile ei s-au întărit mai repede decât un mortar prost udat și a gemut ușor, împingându-și capul pe spate și încercând să mă sărute. S-a întors către mine, m-a împins pe pat și și-a lăsat bikinii în jos, dar numai un pic. Cam până pe la începutul coapselor și, ținând mâinile pe elastic, își scotea în evidență inelul de pe deget (din aur alb, probabil), care sclipea mai tare decât diamantul din dinte. Și-a dat jos tricoul, rearanjându-și cu grijă șapca, și l-a aruncat spre mine. Parfumul ei mirosea a speranță, a zâmbet de copil și a adiere blândă de vară, toate la un loc. Mi-a dat jos blugii, între noi rămăseseră două perechi de chiloți și o șapcă. A venit peste mine și a început să mă sărute pe gât, pe piept, coborând. Nu voiam să grăbesc lucrurile, așa că am întors-o și am început și eu să o sărut pe tot corpul.
Îmi aluneca gura peste tot, nu cred că a mai rămas vreun loc neatins pe tot corpul ei. Am început să-mi răsucesc limba în jurul sfârcului ei și, când am auzit-o gemând, am început să înțeleg poezia lui Eminescu. Lumânările din cameră ne priveau pofticioase, eu i-am dat un pic într-o parte bikinii și am intrat în ea cum intră femeile când parchează lateral, adică lent și cu precauție mare. A început să geamă în versuri perfect iambice, stropii de transpirație curgeau de pe fruntea mea pe fruntea ei, sărutările noastre erau atât de intense de parcă împlineau o profeție străveche, sunt sigur că Dumnezeu ne aplauda din ceruri. Eram amândoi maxim de excitați, eram un întreg pe care orice pictor și-ar fi dorit să-l imortalizeze într-un tablou perfect. Când am întors-o cu spatele spre mine, am apucat-o puternic de păr și am tras-o ritmic, în tandem cu respirația ei greoaie. Ea și-a pus palmele pe sâni, strângându-i violent și aducându-i împreună. Un strigăt puternic a cutremurat liniștea din hotel, urmat de un zâmbet perfid și de o smucire a corpului. Ea tremura și eu nu mai puteam. S-a ridicat în genunchi, m-a împins înapoi pe pat, s-a așezat deasupra mea și mi-a șoptit: „Acum e rândul tău“. Și a început să șerpuiască din șolduri, era un dans al pasiunii căruia nu-i puteam rezista. Parcă putea să-și controleze fiecare mușchi din corp și să-l miște exact cum își dorea ea, exact cum trebuia. Parcă i-aș fi desenat o schemă despre cum ar trebui să fie, și ea o urma punct cu punct. Mă uitam cum sânii ei se invită reciproc la un vals erotic, la părul care îi sărea ușor, la zâmbetul de pe fața ei ostenită, la unghiile french, la lumânări și apoi iarăși la chipul ei superb. Nu cred că a durat mai mult de câteva minute până am strâns cearșaful ud în mâini, am dat capul pe spate și am închis ochii, extenuat. A fost ceva ce nu mai experimentasem până atunci și eram pe cât de bucuros că s-a întâmplat, pe atât de supărat că s-a terminat. Tremuram și eu. A venit la mine în brațe și m-a sărutat la fel de pasional, mă mângâia ușor cu unghiile pe abdomen și mi-a spus:
— Mă bucur enorm că s-a întâmplat asta. Eu nu am zis nimic, deja îmi ejaculasem toate cuvintele și toate amintirile. Ea s-a dus la baie, eu mi-am aprins o țigară. Nici bine nu am terminat-o și am băut niște apă rece, că Anemona a deschis ușa de la baie:
— Te mai aștept mult la duș? Vino odată! M-am ridicat și într-o clipă am ajuns în baie. Am luat-o de la capăt. După un timp, ne-am întors în pat, ca să apucăm să dormim măcar câteva ore în noaptea aia.  Am adormit cu un singur gând: „Je ne regrette rien, într-adevăr“. La un moment dat, eu mi-am luat telefonul să văd cât e ceasul. Aveam un mesaj. Era de la Ramona. L-am deschis: „M-am despărțit de Silviu. Unde ești? Am nevoie de tine“.
P.S. — Suge-o, Ramona? De ce, cui dracu’ îi mai păsa de Ramona?


Capitolul 10

Eu m-am trezit înaintea ei. Stăteam cu telefonul într-o mână și cu țigara în cealaltă. Dar nu pentru a reciti obsesiv mesajul Ramonei — cum aș fi făcut în alte circumstanțe —, ci pentru a-i face o poză Anemonei, care încă dormea goală lângă mine. Noaptea și alcoolul nu-şi puseseră deloc amprenta asupra ei, era la fel de frumoasă și dimineața.
Am trezit-o și i-am spus că trebuie să se pregătească, pentru că era deja 12:00 și ea de la 14:00 intra în tură. Era schimbul doi. Am mai sărutat-o o dată și i-am spus că merg și eu în cameră la mine, ca să nu devin vedetă OTV după ce mă dau ai mei dispărut. Am ieșit din camera ei, am traversat holul care despărțea camerele unde era cazat personalul hotelului de celelalte, iar la ieșire am observat că o doamnă mai în vârstă m-a privit ciudat, dar nimic nu putea să îmi umbrească zâmbetul. Stabilisem cu Anemona că ne vedem în aceeași seară. Am ajuns în cameră, maică-mea nu pricepea de ce sunt atât de fericit și de ce radiez de bucurie. Nu era obișnuită cu așa ceva, mai ales după episoadele cu Ramona. Am mai dormit puțin, apoi am ieșit pe plajă, numărând orele care mă despărțeau de întâlnirea cu Anemona. Mai beam o bere, mai fumam o țigară și timpul trecea. Se făcuse deja seară și mergeam spre recepție pentru a continua aventura de o vară pe care o începusem cu o seară înainte. Când am ajuns la ușă, Anemona cu două prietene erau lângă niște trollere și genți, fumând. Nu prea am înțeles ce s-a întâmplat, credeam că așteaptă pe cineva. Am mers către ele și le-am întrebat ce așteaptă acolo. Anemona avea o figură de pocher, nu schița niciun gest. Privirea ei era goală. M-a luat de mână și mi-a spus să merg cu ea. Le-a zis fetelor că se întoarce în zece minute și m-a condus în parcarea hotelului. M-am așezat pe niște trepte, ea a venit la mine în brațe și mi-a spus:
— Andrei, am fost concediată. A venit șefa la mine și mi-a spus că trebuie să-mi fac bagajele și să plec, pentru că m-a văzut ducând un oaspete al hotelului în cameră și că acolo nu e bordel. Că nu am venit la futut aici, ci la muncă. De la început a avut ciudă pe mine vaca aia! Deja realizam că femeia care mă văzuse pe mine plecând dimineață era șefa ei, de aici și privirea ei ciudată, de parcă-l văzuse pe Fuego în pat cu Oana Roman.
— Și jur că nu-nțeleg, că doar nu ne-a văzut nimeni. Am avut grijă. Cum dracu’ a știut curva aia? a continuat ea tristă. Eu plec înapoi în Mangalia, aștept să vină prietenul meu să mă ia cu mașina și ar fi bine să nu ne vadă. În clipa aia mă simțeam ca la un control al prostatei. Situația mă viola cu zâmbetul pe buze. Nu am avut curaj să-i spun ce s-a întâmplat, oricum nu mai conta. Ea m-a luat în brațe și a început să plângă, șoptindu-mi la ureche „Nu vreau să plec, vreau să mai stăm împreună“. Eu tremuram de nervi și aș putea să fiu ipocrit și să-ți spun că am fost puternic și nu am lăsat-o să-mi vadă emoțiile sau aș putea să-ți spun adevărul: plângeam și eu. Încercam să mă stăpânesc, dar nu puteam. Nu știu dacă era de nervi sau de supărare, dar cert este că asta se întâmpla. Ne sărutam, printre lacrimi, strângându-ne puternic în brațe. Dacă ar fi plouat, am fi fost protagoniștii ideali ai unui clișeu de despărțire dintr-un film romantic. La dracu’, n-ai de unde să știi, n-ai fost acolo. Începuse să plouă torențial, trupurile noastre erau ude, tunetele prevesteau sfârșitul, fulgerele străpungeau cu ură cerul, răzbunându-mă pe mine, parcă. Cred că se întâmpla asta pentru că îngerii plângeau din cauza despărțirii noastre. Au fost cele mai sincere sărutări pe care le-am împărtășit vreodată, pline de regrete și de acceptare a situației. Mai ții minte când i-am cântat pe plajă O-zone — Oriunde ai fi? Ei bine, bună melodie am mai ales! „Am privit-o-n ochi, ultima oară... Lacrimile curgeau, erau atât de amare... Mă ruga să n-o uit, simțea că-i ultima vară, iar eu îi spuneam «așa iubire nu moare»“. Deci: Suge-o, O-Zone!!!
— Nu am cum să îți dau numărul meu de telefon, pentru că tu vei fi în capătul celălalt al țării și nu are sens să-mi stric relația, dar dacă ce s-a întâmplat între noi ar trebui să continue și e „meant to be“, sunt sigură că ne vom revedea cândva. Ai grijă de tine, Andrei. Ești un suflet frumos.
Și a plecat. Am făcut și eu la fel, pentru că nu voiam să văd mutra prietenului ei, adică a bărbatului care putea să se bucure cât vrea de această ființă care mi-a marcat adolescența. S-o sugă și el, s-o sugă toată lumea. Eram trist și frustrat. Nu știu exact ce s-a întâmplat în următoarele ore, cert este că la un moment dat am primit un telefon. Era sora Ramonei. Mă mai sunase de câteva ori, dar respinsesem apelul. Nu mă interesa nimic din ce avea de zis. Însă atunci am decis să-i răspund, ce se mai putea întâmpla? Cu o voce tremurândă m-a luat la întrebări:
— Andrei, unde dracu’ ești? De ce nu răspunzi? Trebuie neapărat să vii la noi, Ramona s-a despărțit de Silviu, i-a spus de ce s-a combinat cu el, iar el a lovit-o (trebuie să-ți reamintesc că acțiunea se petrece în Moldova?). Nu vrea să vorbească cu nimeni în afară de tine. Te implor, vino!
P.S. — Nu am mai văzut-o pe Anemona de vreo cinci ani, nu am numărul ei de telefon, e-mailul sau contul de Facebook. Nu știu ce mai face, dacă mai trăiește, dacă s-a măritat, dacă e fericită, dacă are copii sau dacă își mai amintește de mine, nu știu nimic. Tot ce știu este că locuiește în Constanța. Oricum ar fi, mulțumesc Anemona pentru o amintire superbă pe care o am datorită ție și vreau să cred că am reușit să o povestesc cât mai bine. Sper că ai o viață minunată în momentul ăsta! P.P.S. — Capitolul ăsta e fără suge-o, Ramona! la final, că are buza spartă și ar ustura-o.

-NOI CAPITOLE SĂPTĂMÂNA VIITOARE! WEEK-END FAIN!-