ANDREI CIOBANU
Suge-o, Ramona!
Cuvânt înainte
Probabil te întrebi de ce am scris această carte. Uneori şi eu o fac. Niciodată nu a fost vorba de răzbunare sau de dorinţa mea de a demonstra ceva. Cred că cea mai corectă explicaţie este că „pur şi simplu s-a întâmplat”. Eu cred că lucrurile mişto au loc atunci când nu le plănuieşti şi le laşi să se întâmple. Nu mă consider un scriitor şi nici nu voi fi vreodată. Eu sunt comediant. Nu am stat niciodată să mă gândesc „Ştii ce-ar trebui să fac eu? Să scriu o carte”. Mai degrabă, din greşeală, am scris pe Facebook la un moment dat o chestie pe care am păţit-o cândva şi oamenilor le-a plăcut. Postarea aceea a devenit ulterior primul capitol al poveştii. Şi toată lumea mă întreba ce s-a întâmplat în continuare. Şi uite aşa, am mai scris o postare. Şi încă o postare şi încă una şi… aşa au apărut primele 12 capitole. Abia atunci m-am gândit că ar fi bine să le pun laolaltă şi acela a fost momentul în care mi-am asumat povestea şi am conştientizat ce impact are. Şi uite aşa, Suge‑o, Ramona! a ajuns să fie citită de o grămadă de oameni pe net şi a ajuns viral. Şi pentru că mulţi s-au plâns că le-a fost greu să citească online şi
pentru că la fel de mulţi mi-au spus că le-ar plăcea să o aibă în bibliotecă, am decis să o public. Cu toţii ne amintim de prima iubire adolescentină care ne-a făcut să suferim pentru că nu ne băga în seamă şi nu împărtăşea sentimentele inocente pe care începeam să le nutrim. Ei bine, Ramona este acea persoană pentru mine. Dar la noi, lucrurile au durat mai mult decât doar perioada liceului şi, pe rând, ea a devenit obsesie, pasiune, suferinţă şi bucurie. Poate fără să-şi dea seama, femeia asta mi-a modelat caracterul şi m-a făcut să devin ceea ce sunt. Nu ştiu dacă ai păţit vreodată să urăşti atât de mult pe cineva încât să simţi că nu poţi respira fără acea persoană. Paradoxal! De ce să citeşti cartea, te-ntrebi? Păi, e simplu. Din două motive: 1.Pentru că e uşor de citit şi pentru că este semi-amuzantă. Şi în unele capitole ai nişte melodii sugerate pe care să le asculţi în timp ce citeşti ca să intri mai bine în stare. Sunt exact melodiile pe care le ascultam eu pe repeat, în timp ce scriam cartea. 2. Pentru că dacă ai ajuns să citeşti asta, probabil ai cumpărat-o deja, deci ai dat banii. Aşa că, măcar poţi să te bucuri de ea. În încheiere, vreau să-ţi mai spun un singur lucru şi te las să te bucuri de poveste. Din toate experienţele pe care ţi le povestesc aici, eu am învăţat un lucru foarte important: totul e bine când se termină c-o carte. Spor la citit!
P.S. — Mulţumesc Mihaela şi Raluca! Datorită vouă Suge‑o, Ramona! a fost publicată.
P.P.S. — Suge-o, Ramona!
Capitolul 1
Acum câțiva ani am pățit o chestie ciudată. Eram în liceu și eram foarte îndrăgostit de o fată. Bine, ea nu știa că eu exist în viața reală, pentru că relația noastră se derula mai mult pe mess. În sensul că eu îi recomandam filme, și ea mă mai băga în seamă doar când se certa cu iubitul, prietenele nu erau disponibile, maică-sa era la cumpărături și câinele ei dormea. La un moment dat s-a întâmplat să fim invitați la aceeași petrecere, la aniversarea unui prieten comun, la o cabană. Știam că ăla e momentul meu și eram conștient că e ori atunci, ori niciodată. Mi-am pregătit replicile de acasă, știam exact la ce oră o salut, la ce secundă o întreb ce face, în ce punct al serii să o iau la dans, în ce moment să o sărut, când s-o iau în brațe și mă vedeam deja urcând scările cu ea, în grabă, căutând o cameră liberă pentru a o face femeie cinstită. OK, toate bune și frumoase, am ajuns acolo, s-a făcut seară, am început să dansăm, să bem shoturi de tequila, să ne pipăim și totul mergea în direcția potrivită. Devenea din ce în ce mai clar că urmează să o am în acea seară. Dar, după cum știm cu toții, norocul nu ține niciodată cu cel care vrea să fută, așa că s-a întâmplat următorul lucru: eu am decis că trebuie să merg până la baie și din momentul acela s-a dus dracului totul. Am intrat acolo și, când senzorii mei olfactivi au trimis spre creier informația conform căreia în acea toaletă mirosea ca și cum ar fi fost o cameră de gazare cu efect laxativ, am vrut să ies cât mai repede. M-am apropiat de ușă când cineva a ciocănit. Nu știam ce să fac: dacă ieșeam atunci, ar fi părut că eu m-am bălegat ca vaca și picam de prost. M-am uitat în WC și acolo pluteau nepăsători câțiva boți de rahat care se uitau zâmbitori la mine. Am mai așteptat câteva minute, iar când am văzut că nu mai bate nimeni în ușă, am decis s-o deschid și să mă duc să plâng sub duș. Dar, când am ieșit din baie, în fața ușii aștepta Ramona (era cu încă o prietenă, îți dai seama că nu avea cum să se pișe singură), petala mea de trandafir, adierea mea de primăvară și totodată femeia pe care nu aș mai fi văzut-o niciodată goală dacă ar fi intrat în baie. Am luat-o de mână și am dat să plec de acolo cât mai repede, ca să nu o las să intre și să vadă monstrul care plutea letargic în budă. Dar, cum mă îndreptam eu spre ea și ea spre baie, un prieten de-al meu a intrat în toaletă. După ce a suferit un mic atac cerebral, a început să urle: — Băăă, veniți toți să vedeți cum s-a căcat Ciobanu!!! Acum, după mulți ani, când am ajuns vedetă și filmez spectacole pentru televiziuni, oamenii cumpără bilete ca să mă vadă și alte chestii din astea, cred că e momentul să-i transmit Ramonei că ar fi trebuit să mă fută în seara aia, fiindcă azi s-ar lăudat cu asta.
-VA URMA!-
